ACADEMIA  de  studii  economice DIN  bucurești

Prezentarea ofertei de cursuri pentru publicul larg


Centrul de Limba și Cultura Rusă din ASE organizeaza doua serii pe an de cursuri de limba rusă, FĂRĂ TAXĂ, începând cu nivelul zero.

Cursurile se adreseaza, ca tematica si profil, in principal persoanelor care au nevoie de limba rusa pentru dezvoltarea profesionala. Ele solicita un efort sustinut de invatare si de efectuare a unor teme pentru acasa pe intreaga perioada a activitatii. Manualele de curs sunt rusesti. La dispozitia celor interesati se afla un fond de 1000 de carti si materiale multimedia rusesti, care pot fi consultate zilnic in biblioteca Academiei de Studii Economice din București.
Seriile se desfășoară în perioada februarie – iunie si octombrie – februarie. Numărul aproximativ de locuri este de 65-70,  dintre care majoritatea sunt pentru cei care incep de la zero. 
Cursurile se desfășoară in zilele de lucru, de luni pana vineri, in intervalul 17.30 – 19.30. Perioada de înscrieri și criteriile de eligibilitate se anunță pe pagina de Facebook si pe site-ul Centrului.
Succes!


CARE ESTE MOTIVATIA PENTRU A INVATA LIMBA RUSA?

    (din argumentele candidatilor pentru seria februarie – iunie 2016)

  • In sprijinul motivarii deciziei de studiu al limbii ruse, doresc sa mentionez ca, din punct de vedere profesional, consider ca in domeniul in care activez, cunoasterea limbii ruse si dezvoltarea pe parcus a capacitatilor de comunicare in aceasta limba vor constitui o baza de pornire in construirea dialogului cu marile companii care activeaza pe piata din Romania si vor facilita dezvoltarea relatiei cu interlocutorii din spatiul ex sovietic, avand un mic punct comun de intelegere. De asemenea, invatarea limbii ruse poate constitui un punct forte in Cv-ul personal, in situatia in care acesta va fi analizat, pe viitor, de una dintre aceste companii. Din punct de vedere personal, atractia vis-a-vis de limba rusa provine din faptul ca in perioada junioratului, am studiat si activat in sah, la nivel de performanta, confruntandu-ma cu sahisti rusi in cadrul unor competitii internationale si descoperind, la cel mai mic nivel, limba rusa prin intermediul cartilor de sah editate in anii 1950-1960 pe care le-am studiat.
  • Comisar in cadrul Garzii Nationale de Mediu Bucuresti doresc sa invat limba rusa pentru ca imi este necesara in domeniul in care lucrez.
  • Receptioner hotel doresc sa invat limba rusa gandindu-ma ca in actualul context al politicii turistice globale Romania va fi vizitata, probabil, de mai multi turisti rusi si mi-ar placea sa vorbesc aceasta limba.
  • Restaurator opere de arta sunt interesat in limba rusa deoarece imi pot deschide o perspectiva in continuarea studiilor doctorale in Federatia Rusa si/sau ma pot ajuta in vederea angajarii in domeniul artei si restaurarii.
  • Jurist, Consilier in Administratia Publica Centrala. Doresc sa studiez limba rusa pentru a ma putea dezvolta personal intrucat doresc sa lucrez in domeniul Arbitrajului International.
  • Avocat, lucrez in Arbitrajul International si doresc sa studiez limba rusa pentru a putea consulta deciziile arbitrare pronuntate de Rusia si pentru a consulta legislatia.
  • Conferentiar universitar doresc sa studiez limba rusa pentru a studia literatura de specialitate in limba rusa, pentru a comunica cu partenerii din spatiul geografic in care se vorbeste rusa cat si pentru a avea acces la literatura, muzica si cinematografia rusa.
  • Medic rezident doresc sa invat limba rusa din admiratie pentru cultura si traditia rusa. Valorile sociale si comportamentul omului din Rusia sunt aparte si par sa isi mentina radacina neschimbata indiferent de contextul economic si social.
  • Consilier juridic in domeniul energiei electrice si a gazelor naturale doresc perfectionarea cunostintelor de limba rusa.
  • Lucrez la Inspectoratul General Pentru Situatii de Urgenta si doresc sa invat limba rusa pentru a facilita comunicarea cu partenerii in exercitiile si misiunile de cautare/salvare.
  • Lucrez in domeniul Logistic-Telecomunicatii prin externalizare pentru o companie americana si doresc sa-mi extind sfera cunostintelor in limba rusa.
  • Lucrez in domeniul modei si ma inspira mult arta si cultura rusa si imi doresc sa particip la concursuri de moda in Rusia. De aceea imi doresc sa invat rusa.
  • Cercetator la Centrul Roman de politici Europene, la Centrul pentru Studii de Justitie, doresc sa studiez limba rusa pentru a aprofunda relatia Uniunii Europene cu Vecinatatea Estica si cu Federatia Rusa.
  • Medic Dermatolog, doresc sa invat limba rusa pentru ca in viitor sa pot accesa un program de studii postuniversitare in Rusia.
  • Business Consultant – lucrez in cadrul mai multor proiecte internationale in domeniul finantarilor nerambursabile si doresc sa invat limba rusa pentru a putea valorifica unele oportunitati de afaceri.
  • Consilier Parlamentul Romaniei – ma pasioneaza cultura rusa pe care vreau sa o aprofundez.
  • Absolvent REI – ASE doresc sa studiez limba rusa pentru a face un pas in cariera mea de Economist servicii financiare tip BPO (shared services).
  • Absolventa UNATC sectia Teatrologie – sunt fascinata de rusi si cultura lor .
  • Absolvent ASE REI – sunt manager la Customer and Sales Support la compania HP Inc. pe regiunea Europa de Est si Rusia. Momentan comunic cu clientii in limba engleza, dar mi-ar fi de mare ajutor sa le inteleg si mesajele in limba rusa.
  • Consilier in Administratia Publica Centrala – doresc sa studiez limba rusa pentru a ocupa o pozitie la Natiunile Unite, intrucat aceasta este una din limbile oficiale.
  • Analist Cumparari in cadrul (lant de supermarketuri din Romania) sper ca limba rusa sa ma ajute la Achizitii Comerciale.
  • Am absolvit managementul Afacerilor Mici si Mijlocii ASE, lucrez la ……. Petroleum SA. Tinand cont de mediul in care lucrez si de faptul ca in cadrul companiei se vorbeste limba rusa, invatarea acesteia mi-ar fi de un real folos.